Zilele trecute a avut loc la Sala Palatului un concert in care au cantat Florin Salam, dar si Paula Seling. Poate veti spune ce cauta Paula acolo. Ea a mers acolo pentru a sprijini initiativa lui Florin Salam de a infiinta o Academie de Muzica. Paula Seling si Nico au fost acolo pentru a sprijini rromii, pentru a trece dincolo de prejudecati.
Paula Seling a fost invitata la Happy Hour si a fost intampinata cu “Ploaie in luna lui Marte” pe ritmuri de manea, lucru care nu mi s-a parut adecvat. Ea nu vrea sa isi schimbe genul muzical, a cantat la Sala Palatului piesele ei. Pe 5 iulie, la Constanta, va avea loc un alt eveniment la fel ca acesta. Paula nu a primit nici un ban pentru prezenta ei in acel spectacol, tocmai de aceea ne duce cu gandul ca poate cei ce se ocupa de acest spectacol doar s-au folosit de numele ei si de prestanta Paulei. Una peste alta, Paula va lansa anul acesta un nou album pe care il asteptam cu sufletul la gura. Trupa Zero a fost pusa in dificultate, atunci cand Paula a venit cu partiturile pentru melodia ce avea sa o interpreteze. Ea a vrut sa cante aceasta melodie acompaniata de ei, insa acestia au declarat ca ei nu canta dupa partituri, mai exact nu sunt “notisti”…Foarte urata purtarea celor de la Happy Hour fata de Paula, asa ca nu pot spune decat “Rusine Catalin Maruta!“, totusi Paula Seling este o artista adevarata si nu merita situatia in care a fost pusa…
ESTE O DOBITOACA
o ador pe adela
o ador pe adela
Are o voce destul
21 Responses for "Paula Seling si Florin Salam"
perfect de acord cu tine, rusine Maruta si trupa Zero=0
happy hour e o emisiune unde maruta face numai balbe si pune multi inv in posturi proaste mel paulei este super cei din band nesimtiti ca nu pot sa le zic mai mult dar se subaintelege
daca cei din band sunt asa de tari de ce nu au cantat dupa partitura ? niste artisti adevarati din domeniul lor ar fi cantat melodia pe loc..
chiar nu-i inteleg .. mi-e scarba , mai si faceau semne ca prostii prin spate .
cat despre Paula ! e geniala ! Felicitari. o femeie deosebita cu un talent foarte, foarte mare care din pacate nu prea e apreciat de multa lume.
Salutare.Am vazut emisiunea “Gaffy - Hour”, si ce a rezultat =>
Catalin MaGaruta in rol de Tâmp, Trupa 0 = 0 ZEROOO mare, imens, daca eram Sarbu de maine aveam alta trupa. Pai trupa lu’ peşte “0″ a fost mai mult decat umilita atunci cand Paula a zis decat atat…”Trupa aia de “manelisti” au cantat din Prima melodia”…..asa ca mai trupa 0 lasati-ne. Catalin MaGaruta, un mitocan…..Pai a uitat ca Andra canta manele si ea sigur nu ar fii de acord cu ce a facut Magaruta…..Pacat. Paula Seling o forta si sincer si eu ascult manele, mai exact cele de petrecere…saltarete…SALUTARI
Nu vreau sa ne agatam cu totii de gatul lui Catalin, probabil a calcat pe bec cum se zice in popor. Atitudinea Paulei mi s-a parut mai mult decat eleganta, fiind mult mai dureroasa decat 1000 de cuvinte. Mie imi plac mult cei de la Zero, insa cred ca astazi, in acea situatie, vrand nevrand… si-au luat-o.
Maruta astazi ne-a aratat imaginea unui alt om, pe care cu totii il stim capabil de asa ceva, insa trebuie sa ne gandim ca poate aceasta e imaginea pe care vrea sa si-o creeze. El ca om, sunt ferm convins, ca nu e asa!
oricum vb ta dak erau niste artisti adev cantau dupa partitura dar probabil ca au uitat ce e aia:)si asa sunt praf fetele ca voce sunt super o cunosc pe una din ele si sincer tot respectu:)dar restu adik baietii sunt niste infumurati se cred mari vedete dar pute pamantu de atat lauda de sine maruta -naluta===0
http://youtube.com/watch?v=IWVg4LDOu7w
SPER SA ISI INGHITA MARUTZA LIMBA .SUNT CURIOASA CE AR ZICE DACA AR VEDEA CLIPUL ASTA..CRED CA I S-AR INDREPTA PARUL IN CAP.ESTE UN LOOSER!
totusi s-o lasam pe Andra (nu are nicio vina ca tampitii aia nu au cantat dupa partitura) si sa readucem aminte ce promova protv-ul acum nu multi ani : http://youtube.com/watch?v=zkGb6QMwa28 A. M. cantand protv e number one …
Singura problema e ca ar trebui sa invatam sa ne uitam mai intai la noi, ca dupa aia sa stim sa criticam “ograda” vecinului. Romanii inca nu au invatat lucrul acesta…
Am observat ca si in emisiunea de astazi, Catalin Maruta si-a continuat “elogiul” fata de Paula Seling si Florin Salam. Pana la urma ce conteaza parerea lui Margineanu, sau a lui Ionut de la Provincialii pe aceasta tema. Daca Paula a simtit ca trebuie sa faca acest lucru, nu vad unde e problema…mai ales daca totul e spre un caz nobil.
Maruta tot incearca sa-si pastreze imaginea asta de tip acid, care-i pune pe toti la zid, dar uneori cam sare calul, ca si in cazul paulei. Mi se pare laudabila initiativa paulei pentru a-i sprijini pe rromii defavorizati, si poate ca s-ar schimba ceva daca mai multi artisti i-ar urma exemplul. Zero, chiar ca si-au luat-o…ca vezi doamne, ei nu sunt “notisti”…ei au talent nativ, domne. Oricum, in emisiunea de azi a cam tot incercat Maruta sa dreaga busuiocul, dar nu prea i-a iesit dupa prostiile de ieri. Pacat…uneori trebuie sa-ti mai ti si gura, daca nu te pricepi.
Sa va fie rusine…dupa ce ca paula vrea sa faca ceva in tara asta va bateti joc de ea.Ea e o interpreta de nota 10 nu ca trupa voastra care=0.Manelistii au putut canta dupa partituri dar ei nu?Rusine….Maruta te credeam om mai bun da vad ca sufletul tau e o prapastie in care se arunca doar bani…
[…] de la Dulapiorul au scris si ei despre acelasi episod si puteti citi AICI, iar mai jos uitati si inregistrarea de la emisiune (tot via […]
vad ca lumea este destul de vehementa in ceea ce priveste aceasta asociere a paulei selling cu florin salam si trebuie sa recunosc ca si eu am ramas surprins cand am auzit acest lucru.nu putem sti cu siguranta care au fost intentiile paulei, daca au fost unele comerciale sau unele pur muzicale, insa este cert ca si-a atras mai multe pareri negative decat unele pozitive. acuma, din punct de vedere muzical, putem fi cu totii de acord ca manelele sunt “proaste”, lipsite de orice esenta, lispsite de orice urma de bun gust si de aici adversiunea publicului fata de acest gen muzical. insa v-as aminti ca tot din zona muzicii de petrecere vine si costi ionita, care a compus doua mici capodopere si aici ma refer la celia - trag aer in piept si celia - soapte, vine si marius mihalache unul dintre cei mai mari tambalagii ai romaniei, care cu mult timp inainte de a-l vedea pe ecranele televiuzinilor autohtone umplea salile de concert pana la refuz in germania, vine si marian mexicanu unul dintre cei mai mari acordeonisti ai romaniei si aici v-as ruga sa urmariti un filmulet de pe youtube , in care il putem vedea pe scena filarmonicii si vin si cateva voci de exceptie precum florin salam sau adrian minune. ca a facut bine sau rau nu stiu, insa paula cu siguranta trebuie apreciata pentru curajul pe care l-a avut cantand pe aceeasi scena cu florin salam.
nsuhu cum sa va zic… dar oricine poate sa cante dupa niste partituri si sincer acum cati artisti nu au cantat la happy hour si au venit fara partituri si a iesit melodia f bine… anyway faza paulei legata de partituri a fost destul de urata… cu toata ca si Laur a fost un pic rautacios dar cu buna dreptate parerea mea
sincer va spun ca ceea ce a facut paula e demn de urmat … iar la faza cu trupa .ZERo nu a fost ca baietii nu stiu sa cante dupa partituri ci ea a zis ca au ironizato cu o editie in urma si se vedea ca este suparata pe ei dar este o emisiune de divertisment si sincer baietii au facut bine ca nu au luat partiturile mai ales papu… eu nu am nimic cu paula si daca voi acum cautati vinovati si una doua .zero vai doamne sunt egali cu 0 ce dovediti prin asta…???… maruta e cel care le arde aiurea…
ma scuzati, dar eu chiar credeam ca daca ii pui in fata o partitura unui muzician, acesta va sti sa o interpreteze…adica asta e treaba lor…
e ca si cum cineva ar vorbi limba engleza perfect numai ca nu ar sti sa citeasca sau sa scrie in limba engleza…ce ziceti? e bine asa, nu?
e foarte foarte foarte foarte foarte foarte frumoasa melodia si sper k vede ce am comentat aici k asta simt sincer!!! e cea mai misto mel a ei si cat timp e mel asa frumoasa,nu conteaza langa cine o canta sau cine a compus-o! cat despre florin,are una din cele mai frumoase voci dintre manelisti,kre te emotioneaza si e foarte expresiva! si ma refer la melodiile lente ale lui. eu cand aud o mel cu el,in special cea numita: ‘am vrut sa fiu doar langa tine’ ma zbarlesc de emotie!!!!! bravo paula si florin!!!!!!! si spun asta la fiekre kre comenteaza de voi!!!
CAT DESPRE ‘ZERO’ …..CUNOASTEM…..TOATA LUMEA COMENTEAZA K PROASTA SI AKSA SE RUP PE DANSURI DE MANELE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! MI-E SCARBA DE IPOCRITI DIN ASTIA! SI II PLACEAM LA INCEPUT,DAR DUPA FAZA CU PAULA…….NU MAI SIU……
SI…..SA NE LAMURIM: EU NU-MI PUN MANELE AKSA TOATA ZIUA DAK LE IAU APARAREA,DAR SUNT UNELE MEL LENTE KRE KIAR IMI PLAC SI IMI TRANSMIT CEVA! DIN TOATE MANELELE CRED K 5% SUNT FRUMOASE,NU INSEAMNA K LE AGREEZ PE TOATE! SUNT UNELE DE O IEI LA FUGA!!!! DAR DUPA MINE CEI KRE AU MEL FRUMOASE SI FARA TEXTE JALNICE SUNT: FLORIN SALAM,NIKOLAE GUTA,DENISA,SORINEL COPILUL DE AUR,ADRIAN MINUNE.SI CAM ATAT…..
mie una mi se pare corect cea facut paula bravo paula imi place ce faci si nu te lua dupa lumea asta tu faci o cobinatie fff buna cu florin salam si barvo felicitari tino tot asa
Leave a reply